Tipărește

intern Evaluări şi noutăţi în cadrul Grupului UCMH Reşiţa


Grupul UCMH Reşiţa - o experienţă de 237 de ani în industria românească care îşi pune amprenta asupra dezvoltării locale şi regionale

Preşedintele Director General al Grupului UCMH Reşiţa, Adrian CHEBUŢIU, a susţinut recent o conferinţă de presă în care a prezentat rezultatele financiare ale anului 2007, portofoliul de comenzi şi noile proiecte.

Grupul UCMH Resita - motor de dezvoltare economica pentru Resita si Caras-Severin

Preşedintele Grupului UCMH Reşiţa, Adrian CHEBUŢIU, a reiterat în cadrul conferinţei convingerea că Grupul de firme pe care îl conduce este şi va rămâne acelaşi motor de dezvoltare economică atât pentru municipiul Reşiţa cât şi pentru Caraş-Severin. "Soluţiile pe care le gândim şi le propunem reprezintă o responsabilitate corporativă asumată de către UCMH Reşiţa, cu rolul de a dezvolta economia şi a mări bugetul local", a precizat CHEBUŢIU.

"O propunere reală şi imediată pentru viitorul Reşiţei sunt parteneriatele public-private pe care le are în vedere UCMH Reşiţa, pentru ca tinerii să nu mai părăsească oraşul iar investitorii să nu mai ocolească oraşul de pe Bârzava", a afirmat Adrian CHEBUŢIU.

Grupul UCMH Resita include 12 companii şi Clubul Sportiv UCMH Reşiţa, acestea fiind: UCMH Reşiţa S.A., UCMH Turnate, UCMH Energy, UCMH Oxygaz, Hydro Engineering, Mibarom, Burgerom, euroMetal, GIA Security, Reşiţa Reductoare, VeloCity, MultiFarm.

"UCMH Reşiţa a devenit un grup de companii pentru că am dorit eficientizarea activităţii companiei, dezvoltarea de noi afaceri şi optimizarea fluxului actual de producţie" - a explicat Adrian CHEBUŢIU.

Veniturile totale realizate de Grupul UCMR în 2007 se ridică la 65 milioane de euro iar numărul de angajaţi este de 3677, consemnaţi la data de 1 iulie 2008.

Raportat la momentul de început al privatizării UCMH Reşiţa în ianuarie 2004, venitul mediu net al angajatului a crescut cu 68% pana in luna iunie 2008.

UCMH Reşiţa firma mamă a UCMH Grup

Veniturile realizate de compania mamă, UCMH Reşiţa S.A., au totalizat în anul trecut au totalizat 45 milioane de euro, profitul inregistrat fiind de 1,25 milioane de euro. În portofoliul de contracte ferme semnate la zi şi aflate în derulare la UCMH Reşiţa S.A. cu termene de finalizare până în 2011, se află comenzi ce se ridică la 110 milioane de euro iar ofertele lansate la zi se cifrează la 253 milioane de euro. UCMH Reşiţa S.A. a reuşit să câştige noi pieţe externe în Franţa, Thailanda, Laos, Kenya, Iran, Turcia, India, Vietnam, păstrând totodată şi relaţiile consacrate cu partenerii tradiţionali.

"La ora actuală contractele cu Hidroelectrica mai reprezintă doar 48% din comenzile UCMH Reşiţa. Dimensiunea internaţională a companiei joacă un rol determinant în evoluţia ei, provocarea fiind să găsim noi destinaţii pentru produsele UCMH Reşiţa" a afirmat Adrian CHEBUŢIU.

Din punct de vedere al investiţiilor realizate la UCMH Reşiţa acestea s-au ridicat la 20 milioane de euro în perioada 2004 - 2008.

Reşiţa Reductoare - un nou început

Grupul UCMH Reşiţa a preluat începând cu data de 16 iunie 2008, prin achiziţionarea pachetului majoritar de 51% din acţiuni deţinut anterior de Renk AG Augsburg, compania Reşiţa Renk Reductoare, devenită dupa preluare RESITA REDUCTOARE S.A. "Reductoarele sunt produse de care am avut şi avem în continuare nevoie la UCMH Reşiţa. Noua societate traversează o perioadă mai dificilă, dar va fi adusă pe profit până la sfârşitul acestui an" a afirmat Preşedintele Grupului UCMH. La momentul preluarii, RESITA REDUCTOARE S.A. are un numar de 152 de angajaţi si a acumulat până în anul 2007 pierderi de 1,5 milioane de euro iar în anul 2007 pierderi de 125.000 de euro.

Grupul UCMH Reşiţa - Implicare în construcţia de locuinţe pentru angajati şi comunitate

O mare problemă socială cu care se confruntă Reşiţa în ultimii ani este reprezentată de lipsa locuinţelor, factor ce conduce, alături de lipsa investiţiilor şi a locurilor de muncă în zonă, la un exod al tinerilor spre centre urbane aflate într-un proces de dezvoltare economică mai avansata. În acest sens, o noutate o reprezintă implicarea în viitorul apropiat a Grupului de firme UCMH Reşiţa în construcţia de locuinţe. Într-o primă fază imobilele vor fi destinate angajaţilor grupului după care se va răspunde şi altor solicitări. "În Reşiţa, problema lipsei locuinţelor pentru tineri devine tot mai stringentă, lucru care începe să se resimtă şi în ceea ce ne priveşte. De aceea luăm în calcul începerea unor lucrări de construcţii locuinţe până la finalul acestui an" a încheiat Adrian CHEBUŢIU.

Conferinţă de presă susţinută de Preşedintele Grupului UCMH Reşiţa, Adrian CHEBUŢIU
02.07.2008, Reşiţa

03 07 2008
trimite unui prieten